Grand Hotel

Grand Hotel

Obiectiv arhitectural


Address

Strada Domnească 38, Galați, Romania

Despre

Grand Hotel este o construcţie de la începutul secolului al XX-lea, fiind ridicată la iniţiativa marelui proprietar Elie (Ilie) Climi (Climis) şi făcând parte din grupul de 18 hoteluri construite în epocă la Galaţi, odată cu noul impuls al vieţii comerciale în vestitul port de la Dunăre.

Grand Hotel este o clădire în stil compozit, cu elemente de decoraţie neoclasice şi baroce. Ca elemente de arhitectură se remarcă două bowindow-uri, dispuse simetric faţă de intrarea principală şi care sunt bogat decorate, încadrate cu ornamente verticale cu motive geometrice şi florale şi puse în valoare la nivelul streaşinei prin frontoane decorative semicirculare.

Intrarea principală este accentuată de prezenţa celor două balcoane de onoare, dispuse la nivelul celor două etaje, încadrate cu coloane decorative identice cu cele care încadrează cele două bowindow-uri. Se remarcă, de asemenea, decoraţiile ancadramentelor ferestrelor de la cele două etaje şi ale cornişei. Faţadele nord şi sud prezintă decoraţii realizate după modelele elaborate de arhitecţii locali, care caută să asigure o legătură între faţada principală şi cea secundară, orientată spre strada Logofăt Tăutu.

După Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost sediu al administraţiei Partidului Comunist, iar după anul 1990 a devenit sediul Primăriei Municipiului Galaţi.

Surse text și foto: http://galatituristic.ro; http://www.galatiidealtadata.volte.ro/; https://adevarul.ro

Alte sugestii

Sinagoga

Biserică / Obiectiv arhitectural

Poarta fostului han turcesc

Monument / Obiectiv arhitectural

Muzeul „Casa Colecțiilor”

Muzeu / Obiectiv arhitectural

Biserica Greacă

Biserică / Obiectiv arhitectural

Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Obiectiv arhitectural / Teatru