Casa Artelor
Casa Artelor

Casa Artelor

Obiectiv arhitectural Obiectiv turistic
10:00 - 16:00
Deschis

Strada Domnească 58, Galați, România

Despre

Proiectată inițial ca locuință, construcția în stil eclectic, cu elemente plastic-decorative de origini neoclasiciste de origini franceze, a fost închiriată în perioada 1897–1906 pentru sediul Pârcălăbiei/Prefecturii judeţului Covurlui. În lungul șir de proprietari se remarcă Evstratie Ivan Geshov, care provenea dintr-o familie puternică de bancheri şi negustori bulgari, iar la momenul moștenirii imobilului, era ministru de finanțe al Bulgariei.
Putem spune că această clădire emblematică a renăscut după 150 de ani, și-a redobândit strălucirea de altădată și a fost redată comunității, după lucrările ample de restaurare pe care le-am derulat cu fonduri europene.

Alte sugestii

Obiectiv turistic
4.0 3 recenzii
Oraselul Copiilor Sursă foto cover: http://stiridegalati.ro/
Galati, Galati
Muzeu Obiectiv arhitectural
4.0 2 recenzii
Intrată în conştiinţa gălăţenilor ca Farmacia Ţinc (ce figurează în Lista monumentelor istorice la poziţia GL-II-m-B-03045 ), clădirea-sediu al Casei Colecţiilor Galaţi, construită la 1900, s-a impus în peisajul arhitectural al oraşului Galaţi - specific începutului de secol XX - prin elemente stilistice definitorii şi a avut ca destinaţie iniţială o farmacie şi locuinţă. Farmacia a funcţionat la parter, în timp ce la nivelele superioare a fost locuinţa farmacistului şi spaţiul alocat personalului de serviciu. Imobilul a avut destinaţia de farmacie până în anul 1989, când o expertiză tehnică a dispus evacuarea din motive de siguranţă. Restaurarea clădirii are loc între 1994 - 2006, prin finanţarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Consiliului Judeţului Galaţi. Muzeul găzduiește expoziții de ambient interior și colecții memoriale, dintre care cele mai importante sunt colecțiile „George Maksay” - furnizor al Curții Regale și fotograf de lux al Galațiului, și „Smaranda Brăescu” - prima femeie parașutist cu brevet din România, născută în comuna Buciumeni din actualul județ Galați. Surse text și foto: http://www.migl.ro/; https://ro.wikipedia.org/
Strada Eroilor 64, Galați, Romania
Obiectiv turistic
5.0 6 recenzii
Strada Domnească constituia coloana vertebrală a orașului Galați în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. Astăzi și-a pierdut farmecul de odinioară. Strada Domnească a fost comparată în acele vremuri cu Calea Victoriei din Capitală, „dar îndoit mai largă, cu trotuare mai largi, plantate cu tei mirositori şi castani stufoşi”, scria Gheorghe Cristescu în „Farmecul Dunării şi Galaţii”. Unică în ţară prin aspect, strada Domnească era foarte frumoasă. Nici nu e de mirare că aici au fost construite case aristocratice până în apropierea Grădinii Publice. Cele mai vechi clădiri ale ansamblului urban la care ne referim datează din secolul al XIX-lea și au fost construite în stil neoclasic și secession. Dintre acestea menționăm Biserica romano-catolică din Galați și Institutul „Notre Dame de Sion”. În primii ani ai secolului al XX-lea, pe strada Domnească s-au ridicat clădiri reprezentative pentru oraşul de la Dunăre, dar şi pentru portofoliul arhitecţilor creatori ai stilului neoromânesc. Potrivit Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi, „lungimea Străzii Domneşti de la Piaţa Regală la Parcul Carol este de 4 kilometri. De la noul Palat al Justiţiei şi până la capăt este plantată cu tei. De la Piaţa Regală la Palatul Justiţiei sunt magazinele cele mai mari şi mai luxoase aşa cum se văd în marile oraşe occidentale.” Surse text și foto: https://adevarul.ro; https://ro.wikipedia.org; http://www.galatituristic.ro
Aleea Domnească, Galați, România
Biserică Obiectiv arhitectural
5.0 2 recenzii
Construcție de secol XIX, monumentală și semnificativă pentru ceea ce a însemnat comunitatea greacă din vechiul Galați. Monumentul e parte a unui ansamblu arhitectural, căruia i s-a adăugat recent o Agora. Surse foto: http://basilica.ro/; http://galatituristic.ro/; http://www.edj.ro
str. Iancu Fotea nr.1, Galați, Romania
Obiectiv turistic
3.86 7 recenzii
De oriunde ai veni spre Galați, dinspre Brăila, pe apă sau pe uscat, de la mare distanță vezi Turnul de Televiziune, o construcție unică în România și asemănătoare cu alte două turnuri, unul din Canada (Toronto), celălalt din Germania (Berlin). Principala atracție a turnului o reprezintă imaginea panoramică asupra zonei. Din interiorul cupolei se pot vedea, în zilele senine, cursul Dunării, Munții Dobrogei, dar și o bună parte din Republica Moldova, de dincolo de Giurgiulești. Turnul este din beton armat, constituit dintr-o coloană înaltă, prin interiorul căreia se află ascensorul care urcă către partea superioară a turnului, unde se află o construcție modulară, cilindrică, cu trei etaje, care cuprinde un restaurant, amplasat pe unul dintre ele, iar pe celelalte două sunt relee și instalații de televiziune. Surse foto: http://www.ziarulevenimentul.ro/; https://www.viata-libera.ro/
Galați, Romania
Obiectiv arhitectural
5.0 1 recenzie
Grand Hotel este o construcţie de la începutul secolului al XX-lea, fiind ridicată la iniţiativa marelui proprietar Elie (Ilie) Climi (Climis) şi făcând parte din grupul de 18 hoteluri construite în epocă la Galaţi, odată cu noul impuls al vieţii comerciale în vestitul port de la Dunăre. Grand Hotel este o clădire în stil compozit, cu elemente de decoraţie neoclasice şi baroce. Ca elemente de arhitectură se remarcă două bowindow-uri, dispuse simetric faţă de intrarea principală şi care sunt bogat decorate, încadrate cu ornamente verticale cu motive geometrice şi florale şi puse în valoare la nivelul streaşinei prin frontoane decorative semicirculare. Intrarea principală este accentuată de prezenţa celor două balcoane de onoare, dispuse la nivelul celor două etaje, încadrate cu coloane decorative identice cu cele care încadrează cele două bowindow-uri. Se remarcă, de asemenea, decoraţiile ancadramentelor ferestrelor de la cele două etaje şi ale cornişei. Faţadele nord şi sud prezintă decoraţii realizate după modelele elaborate de arhitecţii locali, care caută să asigure o legătură între faţada principală şi cea secundară, orientată spre strada Logofăt Tăutu. După Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost sediu al administraţiei Partidului Comunist, iar după anul 1990 a devenit sediul Primăriei Municipiului Galaţi. Surse text și foto: http://galatituristic.ro; http://www.galatiidealtadata.volte.ro/; https://adevarul.ro
Strada Domnească 38, Galați, Romania
Obiectiv arhitectural Teatru
Deschis
5.0 15 recenzii
http://www.fanitardini.ro/
Strada Domnească, nr. 59, Galati, Romania, 800008
Bibliotecă Obiectiv arhitectural
Deschis
5.0 3 recenzii
Palatul Comisiei Europene a Dunării a fost ridicat între anii 1895 şi 1896, se pare, după planurile inginerilor C.F. Robesco şi R. Effingham Grant. În această clădire funcţiona Secretariatul General, se păstrau arhiva şi biblioteca şi se ţineau şedinţele plenare. Comisia Europeană a Dunării a funcţionat în acest spaţiu până la desfiinţarea sa, în 1948. Din 1968, clădirea găzduieşte Biblioteca judeţeană „V.A. Urechia". În faţa bibliotecii a fost dezvelit, în 1971, bustul fondatorului bibliotecii, V.A. Urechia, operă a sculptorului Nicolae Pascu-Goia. Realizat din piatră, în planuri largi, portretul este unul expresiv, care degajă demnitate, vigoare şi înalte frământări lăuntrice. Surse text și foto: http://galatituristic.ro; http://www.edj.ro/; https://www.facebook.com/bibliotecagalati/
Str. Mihai Bravu, nr 16, Galati, Romania, 800208
Obiectiv arhitectural
2.33 3 recenzii
Palatul de Justiție este astăzi sediul central al Universității "Dunărea de Jos". Clădire monumentală spectaculoasă, prin proporții, sală a pașilor pierduți, cu elemente de arhitectură medievală românească, prima întâlnire semnificativă în seria de edificii ridicate la început de secol XX pe axa străzii Domnești. Surse foto: http://galatituristic.ro/; https://www.facebook.com/ugal.ro/
Strada Domnească 47, Galați, Romania