Biserica Sfântul Spiridon

Biserica Sfântul Spiridon

Biserică / Obiectiv arhitectural


Address

Strada Sfântul Spiridon 13, Galați 800051, Romania

Despre

Construită la începutul secolului al XIX-lea, Biserica Sfântul Spiridon, prezintă elemente specifice arhitecturii religioase ortodoxe din Moldova.

Biserica are plan triconic, cu patru contraforţi şi cuprinde un pridvor închis, acoperit cu o calotă sferică şi naosul, uşor alungit, deasupra căruia se află turla ce redă imaginea lui Iisus Pantocrator. Două turle mari, cu baza pătrată din zid şi în continuare din lemn se ridică peste pridvor şi peste naos. La exterior, un brâu median din cărămizi aşezate pe colţ încinge biserica, acelaşi motiv ornamental repetându-se la baza turlelor. Fundaţia bisericii a fost realizată din bolovani de râu, iar zidăria din cărămidă de peste un metru grosime, cu învelitoarea din tablă şi susţinută de şarpantă.

De-a lungul timpului, biserica a suportat mai multe intervenţii. La fel ca şi celelalte biserici din Galaţi, şi biserica Sfântul Spiridon a fost arsă în 1821.

Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt catapeteasma şi icoanele.

Surse text și foto: http://galatituristic.ro; https://www.viata-libera.ro

Alte sugestii

Sinagoga

Biserică / Obiectiv arhitectural

Poarta fostului han turcesc

Monument / Obiectiv arhitectural

Muzeul „Casa Colecțiilor”

Muzeu / Obiectiv arhitectural

Biserica Greacă

Biserică / Obiectiv arhitectural

Grand Hotel

Obiectiv arhitectural